Postări

CU CE O SĂ RĂMÂI CÂND O SĂ TRAGI LINIE?

Numărând orele pe care omul le petrece la muncă, s-ar putea să avem surpriza să constatăm că numărul orelor de somn e mai mic decât cel al celui dedicat profesiei. Unii dintre noi ne lăsăm seduși de muncă, uitând că avem o singură viață și că o petrecem mai mult muncind și dormind, decât stând în compania persoanelor care ne sunt dragi și care ne stau alături indiferent ce decizie am lua. Cu ce o să rămânem când o să tragem linie la sfârșitul timpului avut pe acest pământ? cu numărul de ore suplimentare, cu orele de muncă petrecute alături de colegi, cu bănuții pe care i-am luat în plus la salariu, crezând că, astfel, am avut mai mult de câștigat, cu oboseala care s-a adunat în medie geometrică, cu sistemul imunitar mai scăzut, cu scuzele prezentate celor dragi, în speranța că va veni și pentru noi ziua în care să ne întâlnim, vreodată, cu trupul îmbătrânit mai mult cu una (sau mai multe zile), cu regretele că nu am ținut în brațe și nu ne-am bucurat la vremea când eram, ...

DE CE TIMPUL NU MAI ARE RĂBDARE CU NOI?

Până la o anumită vârstă, din tinerețe, nu am dat prea multă atenție timpului. Probabil, inconștientul meu își spunea că are tot timpul din lume. Pe măsură ce trece timpul, însă, acesta îmi pare că nu-mi mai ajunge. Care să fie motivele? -omul are tot mai multe griji, -omul își propune să facă tot mai multe lucruri, -energia îl ajută din ce în ce tot mai puțin. La începutul vieții, perspectiva e amplă, speranțe sunt cu duiumul, iar grijile, puține la număr. Pe măsură ce anii se adaugă, speranța descrește, sănătatea se împuținează, posibilitățile de a acționa scad în cantitate și intensitate. Deși auzisem și varianta fizică, conform căreia ziua nu ar mai avea chiar 24 de ore, ceea ce am descris în rândurile anterioare ar avea o altă explicație științifică. Eu am numit-o: ,,efectul de pâlnie”, pentru că oamenii se simt exact ca într-o pâlnie: la început, vârtejul este larg și domol; pe măsură ce ne apropiem de țeava îngustă a ieșirii, se simte o presiune tot mai mare, o acc...

DESPRE BIORITMUL NOSTRU ȘI CUM SĂ NE AMPLIFICĂM ENERGIA

Iată câteva situații care ne pot secătui de vlagă: -gândurile albastre/ gri/ negre Expresiile care au în vedere deprecierea sinelui sunt ca niște lovituri sub centură pentru psihicul omului, pe care acesta și le repetă în sinea lui, zilnic sau ori de câte ori apare un ostacol: ,,nu sunt bun de nimic”, ,,sunt un nimic” etc. -criticile aduse de nemulțuiți sau frustrați Când o persoană vede doar ceea ce nu am realizat ca lumea și, pe deasupra, nu uită să adauge:  ,,-Ce, ești chior, nu vezi că ...?”. -momentele când întâlnim omul nepotrivit în locul nepotrivit Să zicem că vedem, în timp ce mergi la magazin, pe unii care se bat sau că cineva te înjură instant sau când un necunoscut îți smulge geanta din mână etc., așa-i că-ți strică ziua sau, poate, mai rău ...? Întrebarea care apare în urma prezentării celor trei exemple, se referă la cum facem față acestor obiceiuri nocive, persoane toxice sau situații nefaste? Iată și niște soluții pentru fiecare exemplu în parte: -...

CUM SE SCHIMBĂ O ATITUDINE?

În urma unui moment de conștientizare, apare necesitatea realizării unui raționament. O dată realizat raționamentul, apare necesitatea unei noi perspective asupra unei situații. Nimic nu-i bătut în cuie. Iar acum vă întreb eu pe dumneavoastră: ,,- Cine are dreptate în situația următoare?” ,,Un glob pământesc se află pe o măsuță. Doi copii stau la această măsuță, pe scăunele, așezați fiind, de o parte și de alta a obiectului. Ambii îl privesc. Deodată, unul strigă: -Partea mea e mai frumoasă, are mai multe culori și insule, iar lumina se reflectă mai bine! -Ba a mea e mai frumoasă, întrucât i-am numărat insulițele, este mai intens colorat și este mai bine luminat! spune celălalt copil” Ei, acum să vă văd! Cine are dreptate? Concluzia: fiecare vede doar perspectiva lui, neacceptând sau neavând acces la altă viziune. În momentul când vom schimba perspectiva, vom descoperi că se poate trăi viața și în alt mod. Iar atitudinea este o modalitatea de a reacționa la un alt unghi de ...

CUM ȘI CÂND AJUTĂM PE CINEVA?

Între nevoia ca cineva să fie ajutat și a ajuta pe cineva din proprie inițiativă, este o diferență de la cer la pământ. O primă diferență se referă la partea temporală: dacă omul are nevoie să fie ajutat ,,acum”, iar mușchii celuilalt spun că vor să facă ceva pentru semenul său abia peste două ore, cel în nevoie s-a scos. Nu-i mai trebuie un așa ajutor. Este nevoie, prin urmare, de o sincronizare, în timp, a propriilor nevoi și disponibilități. O a doua diferență se referă la conținutul ajutorului. De obicei, cel care vrea să ajute, nu ajută oricum, ci când are chef el și cu ce vrea el. Și, de obicei, ajută cu ce este dispus el (adică, cu ceea ce îi rămâne, cu ceea ce e în pericol să se strice, să se învechească etc.) și cu o cât mai mică risipă de energie sau un cât mai mic efort din partea sa. Mai deunăzi, dezbăteam cu cineva dacă putem avea sau nu așteptări din partea cuiva pe care l-ai ajutat  (fie el rudă sau străin) ca să te ajute (adică, să-ți întoarcă și el ajutorul)....

CARE ESTE RITMUL VIEȚII TALE?

Pe vremea când făceam școala pentru conducători auto, instructorul mi-a spus o vorbă utilă și, mai ales, înțeleaptă, de care voi ține cont atâta vreme cât voi fi la volan. Stând, însă, azi, și gândindu- mă la această vorbă, îmi dau seama că are o aplicabilitate și în viață. Parafrazându- mi instructorul, acesta mi- a zis să acționez în trafic, cu aceeași viteză cu care pot gândi și reacționa la diferitele situații ce pot apărea. Acum vin eu și vă întreb care este ritmul vostru de zi cu zi (nu cel din situațiile excepționale, întrucât nu acesta vă caracterizează), cel care nu vă obosește și nici nu vă plictisește, ci, din contră, vă stimulează să mergeți mai departe în viață, indiferent de câte greutăți dau peste voi?

LEGĂTURA DINTRE MOMENT ȘI MEMORIE

Dacă până mai ieri știam de la alții și am conștientizat și eu că singura certitudine a omului este că, la un moment dat, acesta nu va mai fi, în ultima vreme, am dedus că, de fapt, prima certitudine a omului este clipa din prezent sau momentul. Citind azi un material despre un om, devenit EROU al Revoluției din 1989, mi-am dat seama de ce stânga nu crede dreapta și, invers, dreapta nu crede stânga. Adică, de ce oamenii nu reacționează pentru același eveniment, la fel. Nu exclud să mai fie și alte explicații, însă aceasta mi se pare, în prezent, mie, plauzibilă. Vi s-a întâmplat să vă observați senzațiile pe care le aveți, în anumite momente, și care, o dată trecute, să lase un gol și să nu mai știți cum au fost, ca senzație? Care a fost ultima palmă caldă care v-a mângâiat obrazul? De ce vă pun aceste întrebări? Ca să vă zic că, dacă prima certitudine a omului este clipa, pentru a ne readuce aminte de cineva sau de o anumită experiență, avem nevoie de un alt aliat, iar acesta este m...