CUM ȘI CÂND AJUTĂM PE CINEVA?
Între nevoia ca cineva să fie ajutat și a ajuta pe cineva din proprie inițiativă, este o diferență de la cer la pământ.
O primă diferență se referă la partea temporală: dacă omul are nevoie să fie ajutat ,,acum”, iar mușchii celuilalt spun că vor să facă ceva pentru semenul său abia peste două ore, cel în nevoie s-a scos. Nu-i mai trebuie un așa ajutor. Este nevoie, prin urmare, de o sincronizare, în timp, a propriilor nevoi și disponibilități.
O a doua diferență se referă la conținutul ajutorului. De obicei, cel care vrea să ajute, nu ajută oricum, ci când are chef el și cu ce vrea el. Și, de obicei, ajută cu ce este dispus el (adică, cu ceea ce îi rămâne, cu ceea ce e în pericol să se strice, să se învechească etc.) și cu o cât mai mică risipă de energie sau un cât mai mic efort din partea sa.
Mai deunăzi, dezbăteam cu cineva dacă putem avea sau nu așteptări din partea cuiva pe care l-ai ajutat (fie el rudă sau străin) ca să te ajute (adică, să-ți întoarcă și el ajutorul). Concluzia: nu putem avea pretenții din partea nici unei persoane. Iar dacă nu putem avea nici măcar o pretenție, atunci, cum se face că există atâta nepăsare și durere pe planeta asta, încât, o să ajungem să ne mâncăm unii pe alții?
Oare e din cauza celor care mai așteaptă ca serviciile lor să le fie întoarse sau a celor care pretind, conform noilor idei despre dezvoltarea personală, că trebuie să se iubească mai întâi pe ei și apoi pe cei din jur?
Sau, poate, puteți să dați voi, dragi cititori, un răspuns mai plauzibil!
O primă diferență se referă la partea temporală: dacă omul are nevoie să fie ajutat ,,acum”, iar mușchii celuilalt spun că vor să facă ceva pentru semenul său abia peste două ore, cel în nevoie s-a scos. Nu-i mai trebuie un așa ajutor. Este nevoie, prin urmare, de o sincronizare, în timp, a propriilor nevoi și disponibilități.
O a doua diferență se referă la conținutul ajutorului. De obicei, cel care vrea să ajute, nu ajută oricum, ci când are chef el și cu ce vrea el. Și, de obicei, ajută cu ce este dispus el (adică, cu ceea ce îi rămâne, cu ceea ce e în pericol să se strice, să se învechească etc.) și cu o cât mai mică risipă de energie sau un cât mai mic efort din partea sa.
Mai deunăzi, dezbăteam cu cineva dacă putem avea sau nu așteptări din partea cuiva pe care l-ai ajutat (fie el rudă sau străin) ca să te ajute (adică, să-ți întoarcă și el ajutorul). Concluzia: nu putem avea pretenții din partea nici unei persoane. Iar dacă nu putem avea nici măcar o pretenție, atunci, cum se face că există atâta nepăsare și durere pe planeta asta, încât, o să ajungem să ne mâncăm unii pe alții?
Oare e din cauza celor care mai așteaptă ca serviciile lor să le fie întoarse sau a celor care pretind, conform noilor idei despre dezvoltarea personală, că trebuie să se iubească mai întâi pe ei și apoi pe cei din jur?
Sau, poate, puteți să dați voi, dragi cititori, un răspuns mai plauzibil!
Comentarii
Trimiteți un comentariu