LEGĂTURA DINTRE MOMENT ȘI MEMORIE
Dacă până mai ieri știam de la alții și am conștientizat și eu că singura certitudine a omului este că, la un moment dat, acesta nu va mai fi, în ultima vreme, am dedus că, de fapt, prima certitudine a omului este clipa din prezent sau momentul.
Citind azi un material despre un om, devenit EROU al Revoluției din 1989, mi-am dat seama de ce stânga nu crede dreapta și, invers, dreapta nu crede stânga. Adică, de ce oamenii nu reacționează pentru același eveniment, la fel. Nu exclud să mai fie și alte explicații, însă aceasta mi se pare, în prezent, mie, plauzibilă.
Vi s-a întâmplat să vă observați senzațiile pe care le aveți, în anumite momente, și care, o dată trecute, să lase un gol și să nu mai știți cum au fost, ca senzație? Care a fost ultima palmă caldă care v-a mângâiat obrazul? De ce vă pun aceste întrebări? Ca să vă zic că, dacă prima certitudine a omului este clipa, pentru a ne readuce aminte de cineva sau de o anumită experiență, avem nevoie de un alt aliat, iar acesta este memoria. Pentru ca memoria să fie cât mai vie și să putem da cât mai multe amănunte, este nevoie să ne implicăm cu toate simțurile noastre, atunci când trăim un eveniment și este nevoie de multă atenție când avem pe cineva în fața noastră.
De ce spuneam mai sus că stânga nu crede dreapta și invers? Există mai multe tipuri de memorii: există memorie individuală și există memoria colectivă (de grup). Atâta timp cât una sau mai multe persoane nu au participat la un anumit eveniment, degeaba se dă cu capul de perete o altă persoană, ca să impresioneze pe cei neprezenți de ceea ce a trăit ea la Revoluție, căci nimeni nu o va crede.
Prin urmare, ca să existe o memorie colectivă, ar fi necesar (dar nu suficient) de un număr de persoane participante la același eveniment.
Citind azi un material despre un om, devenit EROU al Revoluției din 1989, mi-am dat seama de ce stânga nu crede dreapta și, invers, dreapta nu crede stânga. Adică, de ce oamenii nu reacționează pentru același eveniment, la fel. Nu exclud să mai fie și alte explicații, însă aceasta mi se pare, în prezent, mie, plauzibilă.
Vi s-a întâmplat să vă observați senzațiile pe care le aveți, în anumite momente, și care, o dată trecute, să lase un gol și să nu mai știți cum au fost, ca senzație? Care a fost ultima palmă caldă care v-a mângâiat obrazul? De ce vă pun aceste întrebări? Ca să vă zic că, dacă prima certitudine a omului este clipa, pentru a ne readuce aminte de cineva sau de o anumită experiență, avem nevoie de un alt aliat, iar acesta este memoria. Pentru ca memoria să fie cât mai vie și să putem da cât mai multe amănunte, este nevoie să ne implicăm cu toate simțurile noastre, atunci când trăim un eveniment și este nevoie de multă atenție când avem pe cineva în fața noastră.
De ce spuneam mai sus că stânga nu crede dreapta și invers? Există mai multe tipuri de memorii: există memorie individuală și există memoria colectivă (de grup). Atâta timp cât una sau mai multe persoane nu au participat la un anumit eveniment, degeaba se dă cu capul de perete o altă persoană, ca să impresioneze pe cei neprezenți de ceea ce a trăit ea la Revoluție, căci nimeni nu o va crede.
Prin urmare, ca să existe o memorie colectivă, ar fi necesar (dar nu suficient) de un număr de persoane participante la același eveniment.
Comentarii
Trimiteți un comentariu